„Economia românească nu este un Mercedes. Nu este nici un Trabant, dar nu este nici un Mercedes. Este o Skodă sau un Renault, dacă vreți. (Prin noul Cod Fiscal – n.r.) Toate eforturile din ultimii 5 ani ar fi practic invalidate”, a declarat Lazea, care estimează că peste un an toate aceste stimulente vor trebui probabil luate înapoi.
Lazea îi îndeamnă pe politicieni să găsească o soluție de compromis. „Înțelepciunea ar trebui să dicteze că nu este încă prea târziu”, a spus el la Ora de Știri.
Potrivit economistului, BNR dorește să păstreze un echilibru macroeconomic: inflație scăzută și stabilă, deficit scăzut și stabil, datorie publică scăzută și stabilă, dar și un curs valutar stabil. Tot acest echilibru riscă să fie stricat de mărimea ajustării fiscale care se propune prin Codul fiscal. „În discuție nu e Codul fiscal în sine, care este un act bun pentru că aduce ordine, face anumite înlesniri pentru mediul de afaceri și este un document la care se lucrează din 2003 (…) BNR nu este împotriva Codului fiscal, este împotriva unei scăderi de taxe de această amplitudine – și anume este o scădere echivalentă cu 2,3% din PIB. Și nu cu scăderea de taxe are ceva Banca Națională, ci cu creșterea deficitului cu circa 2,3% pe care o asemenea scădere ar aduce-o”, a explicat Valentin Lazea.
Un astfel de deficit înseamnă că se pierde stabilitatea deficitului, care ar avea ca efect creșterea datoriei publice, iar apoi o creștere a dobânzilor. „Toate eforturile din ultimii 5 ani ar fi practic invalidate. E o bombă cu efect întârziat mai ales pentru politicienii care vor trebui să guverneze după acest Cod fiscal. Probabil o parte din aceste măsuri vor trebuie luate înapoi”, estimează reprezentantul BNR.